Dislalia la copii: Cum recunoști greșelile de pronunție și când este momentul să acționezi?

„Distorsionate, omise sau înlocuite: Ce este dislalia la copii și când trebuie corectate sunetele?”

​Iepurașul devine „iepulaș”, mașina devine „masină”, iar ursul devine „ulsu”. La 2-3 ani, aceste greșeli de pronunție sunt absolut adorabile și fac parte din farmecul copilăriei. Însă, pe măsură ce micuțul crește și se apropie de vârsta preșcolară sau școlară, aceleași cuvinte „stâlcite” pot deveni o sursă de frustrare, o reținere de a comunica în grupuri sau o cauză a dificultăților la grădiniță și școală.

​Dacă observați că cel mic se chinuie cu anumite sunete sau evită să vorbească atunci când nu este înțeles, este posibil să fie vorba despre dislalie – cea mai răspândită tulburare de limbaj la copii, dar și cel mai ușor de corectat atunci când se intervine la timp.

​În acest articol, explicăm pe înțelesul tuturor ce este dislalia, care sunt sunetele „cu probleme” la fiecare vârstă și cum o putem corecta prin joc.

​Ce este dislalia, pe înțelesul părinților?

​Dislalia reprezintă imposibilitatea de a emite, articula sau pronunța corect anumite sunete (foneme). Ea nu are legătură cu inteligența copilului, ci mai degrabă cu modul în care limba, buzele și aparatul fonoarticulator coordonează mișcările pentru a produce un sunet.

​Dislalia se manifestă în trei moduri principale:

​Omisiune: Sunetul lipsește complet din cuvânt („rac” devine „ac”).

​Inversiune / Înlocuire: Sunetul greu este înlocuit cu unul mai ușor („rac” devine „lac” sau „săpun” devine „țăpun”).

​Distorsiune: Sunetul este pronunțat nazal, peltic sau „sâsâit” (ex: R-ul pronunțat din gât / franțuzesc).

​Ghid pe vârste: Ce sunete ar trebui să pronunțe corect copilul dumneavoastră?

​Aparatul vocal al copilului se maturizează treptat. Nu ne putem aștepta ca un copil de 3 ani să îl rostească pe R perfect. Iată un calendar orientativ al apariției sunetelor:

​Până la 3 ani: Sunetele de bază, ușoare: P, B, M, T, D, N, A, E, I, O, U.

​Între 3 și 4 ani: Sunete mai complexe: K, G, F, V, H, L.

​Între 4 și 5 ani: Grupul „sâsâitelor”: S, Z, Ț și al „șușăitelor”: Ș, J, Ce, Ci, Ge, Gi.

​Între 4,5 și 5,5 ani: Ultimul și cel mai dificil sunet: R.

​Regulă de aur: Dacă după vârsta de 4 ani și jumătate copilul încă înlocuiește sau omite sunete (cu excepția lui R, care mai poate fi așteptat până la 5 ani), este recomandată o evaluare logopedică.

​De ce apare dislalia?

​Cauzele sunt variate, dar de cele mai multe ori sunt simple și ușor de remediat:

​Tonie scăzută a aparatului fonoarticulator: Mușchii limbii sau ai buzelor sunt un pic „leneși” și au nevoie de gimnastică facilă.

​Fren lingual scurt („ața sub limbă”): Limba nu se poate ridica suficient spre cerul gurii pentru a pronunța R sau L.

​Sugerea degetului sau folosirea prelungită a suzetei: Poate modifica mușcătura (ocluzia dentară) și poziția dinților, favorizând pronunția peltică (sâsâită).

​Imitarea celor din jur: Uneori copiii imită vorbirea alintată a adulților sau a altor copii din colectivitate.

​De ce nu este bine să așteptăm „să treacă de la sine”?

​Realitatea este că mulți părinți amână vizita la logoped sperând că cel mic „va vorbi la școală”. Însă dislalia necorectată poate atrage după sine alte dificultăți:

​Dificultăți de citit și scris (Dislexie / Disgrafie): Un copil scrie de cele mai multe ori așa cum vorbește. Dacă spune „ulsu”, va tinde să scrie „ulsu” în clasa pregătitoare.

​Frustrare și izolare: Copilul observă că colegii sau doamna educatoare nu îl înțeleg, devenind timid sau refuzând să mai răspundă.

​Scăderea stimei de sine: Poate deveni ținta glumelor celorlalți copii.

​Cum se corectează dislalia în cabinetul de logopedie?

​Gimnastica limbii și a buzelor: Facem exerciții amuzante în oglindă.

​Educarea respirației: Facem exerciții pentru a direcționa corect jetul de aer în funcție de sunetul afectat.

​Impostarea sunetului: Învățăm copilul prin joc unde trebuie să așeze limba și buzele pentru a scoate sunetul magic.

​Automatizarea: Introducem sunetul în silabe, cuvinte, propoziții, ghicitori și povești până când devine un obicei automat.

​Concluzie: Zâmbet și încredere în fiecare cuvânt!

​Dislalia este o etapă absolut firească în dezvoltare, dar care are nevoie de ghidaj atunci când persistă. Cu cât intervenim mai devreme (ideal între 4 și 6 ani), cu atât corectarea se face mai rapid, înainte ca micuțul să meargă la școală.